Booking.com
Fără categorie

Alina Gorghiu, spre al cincilea mandat de parlamentar

alina-gorghiu,-spre-al-cincilea-mandat-de-parlamentar

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, deschide lista de candidaţi a PNL pentru Camera Deputaţilor la alegerile din 1 decembrie.

Potrivit unui comunicat transmis joi de PNL Argeş, Biroul Permanent Naţional al partidului a validat propunerile venite din partea organizaţiei judeţene.

Preşedinta organizaţiei judeţene, Alina Gorghiu, se află la al doilea mandat de senator şi anterior a avut două mandate de deputat.

„În mai bine de trei decenii, argeşenii au avut posibilitatea să se convingă de faptul că, sub majoritatea roşie, judeţul nu doar că a stagnat, dar a şi involuat, distanţa dintre Argeş şi celelalte judeţe mărindu-se constant. Este evidentă diferenţa dintre administraţiile liberale şi cele ale PSD. De aceea consider că argeşenii vor putea să ia decizia cu adevărat în cunoştinţă de cauză”, a declarat Alina Gorghiu, citată în comunicat.

Pe poziţia a doua a listei de candidaţi pentru Camera Deputaţilor, pe care se regăsesc 12 nume, se află fostul prefect Radu Perianu.

Pe lista PNL Argeş pentru Senat sunt şase candidaţi, pe prima poziţie aflându-se omul de afaceri Mihai Coteţ, urmat de senatorul Dănuţ Bica.

„Sperăm ca argeşenii să iasă la vot în număr cât mai mare, pentru că o maşinărie de vot care decide pentru noi toţi ne costă mult prea mult. Ne costă copiii noştri care pleacă din cauza lipsei de oportunităţi. Ne costă din punct de vedere economic, căci Argeşul continuă să fie judeţul fără niciun parc industrial”, a declarat Mihai Coteţ, citat în comunicat.

Articolul Alina Gorghiu, spre al cincilea mandat de parlamentar a aparut prima data pe Cotidianul RO.

SUS