La ce concluzii a ajuns lingvista Rodica Zafiu după ce s-a uitat peste limbajul politicienilor autohtoni, în campania electorală? „Reapare un discurs așa, de mahala, naționalist, cu simplificări, cu acuzații, cu termeni catastrofali. E calea simplă, calea comodă a unor oameni care poate nu au avut suficiente modele și suficientă educație“, a zis lingvista într-un interviu pentru HotNews.
Ca și entomologii care umblă cu plasa după gîngănii, lingviștii prind într-o plasă imaginară tot ceea ce mișcă, nou sau caracterizant, pe cîmpiile vorbirii și scrierii. Doamna Zafiu, bunăoară, l-a prins într-un oarece flagrant lexical pe Victor Ponta, pe vremea cînd acesta era premierul României, iar domnia-sa avea o rubrică în revista România literară. Cu o veche vigilență, exersată pe vremea cenzurii comuniste, directorul publicației, criticul Nicolae Manolescu, fost om politic din partea unui partid civic, a oprit articolul de la publicare, drept pentru care lingvista și-a mutat rubrica la Dilema veche, unde cu onoare scrie și azi.
Să ne întoarcem însă la observațiile Rodicăi Zafiu despre limbajul de campanie al politicianului român. A reapărut „așa, un discurs de mahala, naționalist“, zice lingvista, dar fără a preciza cînd a apărut el întîiași dată în politica autohtonă. În democrația post-decembristă primii care l-au folosit au fost Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor, mai întîi în hebdomadarul România Mare, iar apoi în Parlament. Mai precis, cei doi se foloseau de acest limbaj, căruia îi adăugau groase tușe golănești, ca să se dea drept oameni din popor, dar erau în stare și de discursuri mai mult sau mai puțin academice. Le-a urmat un Dumitru Dragomir, Mitică de la Ligă, cel ce a manageriat echipa Miliției, Victoria București, și echipa comunei Scornicești, Viitorul, pe vremea lui N. Ceaușescu. Mitică nu cita limbajul de mahala – de atîta era în stare, la fel ca Bebe Ivanovici sau ca Dan Iosif.
Noii mahalagii patrioți pe care pare a-i avea în vedere doamna Zafiu sînt papugiii auriști adunați în jurul fostului șef de galerie George Simion, cel ridicat din spuma jegoasă a peluzei, al cărui îndreptar politic pare să fi fost legionara Cărticică a șefului de cuib. Și cum nu încap două bricege în același buzunar, fosta auristă Diana Șoșoacă, căreia îi alunecă dinții cînd încearcă să-i înfigă în limbajul elevat. Ca și Simion, Șoșoacă se ilustrează cu simplificări grotești, cu acuzații scoase din burtă și cu un catastrofism de șanț. Dacă la început lelițele de răspîntie se simțeau reprezentate de ea, că e patrioată, mai nou Șoșoacă și-a paradit imaginea cu vizitele ei la ambasada Rusiei, spre stupefacția mitocanului român care nu-i înghite pe ruși, din familie. Ruina însă i-au adus-o scandalurile casnice și filmulețele de cascadorii rîsului de la mahala.
Campania s-a încheiat, repertoriul papugiilor rămîne același, doar nițel mai apelpisit. C.T.
P.S. Cu voturile unei părți a diasporei din Italia, care o fi aia, D. Șoșoacă a trecut pragul și a ajuns în Parlamentul European.
Articolul Apelpisiții de la mahala apare prima dată în Caţavencii.
