Liberalul Nelu Tătaru, fost ministru la Sănătate în vremea nenorocirii, după trecerea „potopului”, a fost prins că lua șpagă. Un doctor pîrlit din Vaslui, ajuns ministru, implicat în tot felul de achiziții uriașe la Sănătate, se dădea altruistul de profesie, dar primea ouă și găini. Cum a fost chemat la DNA, a și fost schimbat din funcția de președinte al PNL Vaslui, semn că liberalii și președintele Iohannis au fost anunțați că omul lor are o problemă. L-au debarcat în secunda doi, încercînd să se spele pe mîini. Mediafax afirmă, pe surse, că fostul ministru (care ar fi fost filmat în timp ce lua mită) „lua de la pacienți sume mici de bani, în calitate de chirurg în peste 100 de acte materiale”.
Nu este vorba de un fake news. Vestea cu fostul ministru a ajuns și pe alte site-uri și organe mass-media.
„În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale”.
G4Media, mult mai aproape de instituțiile statului, știe de filmări și de ce avea chirurgul pe acasă.
„La perchezițiile efectuate de către DNA Iași la spitalul din Huşi unde lucrează Nelu Tătaru ca medic chirurg ar fi fost găsite și înregistrări video care îl prezintă pe fostul ministru în timp ce ar lua mită”, spun sursele G4Media. În ultima sa declarație de avere apare că deține două apartamente, conturi bancare și împrumuturi în valoare totală de peste un milion de lei”.
Şi News.ro ne anunță că „Tătaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi (jud. Vaslui) şi deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale)”.
Nu știu ce-i adevărat din acest potop de informații despre fraudele fostului ministru. Înțeleg doar că presa a fost informată pentru a lua act mai mult de imparțialitatea DNA decît de faptele lui Nelu Tătaru. Adică poporul și mass-media să vadă că, pe lîngă afacerea Nordis în care Marcel Ciolacu este băgat pînă-n gît alături de Laura Vicol, procurorii se reped și asupra unui PNL-ist. Adică imparțiali și independenți ca în I.L. Caragiale!
Proști să fim să nu ne dăm seama că amîndouă dosarele au fost ținute la păstrare pentru a fi scoase la bătaie în pragul campaniei electorale. De luni bune, dacă nu de un an, cazul Nordis a fost subiectul unor articole de presă (nu la Recorder!) și a îngroșat mai multe dosare la DIICOT și procese în instanțe. Recorder, organ de serviciu, n-a făcut decît să respecte calendarul. Aștepta decît începerea campaniei electorale și declanșarea campaniei împotriva lui Marcel Ciolacu și a coafezei Laura Vicol. A pregătit subiectul ca pe o grenadă de plasat în bagajele celor doi.
În cazul Tătaru Nelu, deputat PNL și fost ministru al Sănătății, DNA-ul ne spune că este vorba „de 57 de acte materiale”. Nu povestite, ci filmate. Cu alte cuvinte, toți știau și filmau pe rupte în așteptarea momentului potrivit pentru a scoate cazul pe piață. Dacă alegerile parlamentare și prezidențiale ar fi fost anul viitor, Tătaru Nelu ar fi fost filmat în alte 300-400 de „acte materiale”. Altfel, de ce după primele n-a fost reținut și nici surprins într-un flagrant ca să pună capăt oricărei îndoieli? Pentru că și procurorii fac jocuri și pentru că au un plan de muncă dirijat politic.
În aceste două dosare se vede de departe cum Parchetele trag sforile în culisele politicii și cum partidele politice și președintele le dirijează și încearcă să tragă foloase din scandalurile programate.
Articolul De ce ne luați de fraieri? a aparut prima data pe Cotidianul RO.