Europa pare să se pregătească de război întorcându-se la dezbaterile din primii ani postbelici ai secolului trecut – care este cea mai eficientă modalitate de a anula șansele extremelor politice de a ajunge la putere. Asta a fost dezbaterea în Germania Federală, în anii 1950, când au fost interzise Partidul Comunist și partidele neo-naziste, când a fost adoptată o constituție care prevede interzicerea politicienilor extremiști și a fost lansat conceptul de ”democrație militantă”, democrația care se apără prin mijloace aparent nedemocratice. Acum dezbaterea revine în Germania și nu numai.
În România, înarmată cu mult mai puține prevederi în acest sens decât Curtea Constituțională Federală din Germania, CCR a aplicat deunăzi principiul ”democrației militante”. Nu a verificat respectarea procedurilor de înregistrare a candidatei prezidențiale Diana Sosoaca, care ar fi putut justifica eliminarea din cursă, ci a venit cu un eseu filozofic ce amintește de democrația militantă și mai puțin de speța de mai sus. Intervievat de Europa Libera, Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, spune: „Eu am impresia că ei [judecătorii] mai întâi au votat, au hotărât să o interzică și apoi au scris decizia”. Augustin Zegrean are propria sa experiență: invalidarea referendumului pentru demiterea președintelui din 2012. La peste o lună și jumătate de la referendum și după o scurtă vizită la București a succesorului de atunci al Victoriei Nuland, Philip Gordon – ”îngrijorat de fraudele de amploare, de procesul de reactualizare a listelor și de presiunile asupra CCR – Augustin Zegrean a avut o revelație: ”Asta este măreția dreptului. Toate legile lasă loc la interpretare”. Și apoi referendumul a fost invalidat de CCR pentru lipsa de cvorum.
Ministrul de Interne de la Berlin a propus, la începutul acestui an, ca extremiștii de dreapta să poate fi pedepsiți prin interdicția a de a părăsi țara, prin înghețarea conturilor bancare, pierderea locului de munca. În plus, legea pe care o propune Nancy Faeser extinde cercul celor care pot fi suspectați de extremism de dreapta. Sunt luați în vizor si cei care donează fonduri organizațiilor de extremă dreapta. Declarațiile ministrului german veneau după informațiile publicate de un ONG de stânga despre o întâlnire a unor lideri ai aripii radicale a AfD (Alternativa pentru Germania) și afaceriști germani, unde s-a discutat despre un plan de deportare în masă a imigranților.
Alegerile din landurile Turingia (cu o victorie în premieră a AfD) și Saxonia au intensificat dezbaterile privind intezicerea unor politicieni AfD, dar și a partidului. Potrivit unui articol publicat de Deutsche Welle pe 6 octombrie, un deputat federal din partea Uniunii Creștin Democrate a început demersuri pentru o moțiune transpartinică care să ducă la un vot al Bundestagului pentru interzicerea AfD. Ar urma o petiție către Curtea Constituțională Federala, instanța care va lua decizia finală. Germania nu este la prima asemenea încercare – s-a întâmplat și în 2017, în cazul Partidului Național Democrat. Atunci, Curtea Constituțională a decis ca partidul este neconstituțional, însă este și nesemnificativ, fără a reuși să aibă în mod constant reprezentanți regionali în cei peste 50 de ani de existență. Însă în cazul AfD lucrurile stau cu totul altfel – este al doilea cel mai puternic partid din opoziție, este cotat pe locul al doilea in sondaje, este reprezentat în 14 din cele 16 landuri și este în ascensiune. Singurul aspect comun cu situația micului partid NDP este existența unui ”cordon sanitar” care împiedică alianțe între AfD și alte partide.
În mai multe landuri, AfD este clasificat drept partid extremist de către instanțele regionale. Însă mulți profesori de drept din Germania sunt de părere că această clasificare nu garantează o decizie a Curții Constituționale pentru interzicerea AfD. Dezbaterea interzicerii AfD este la ordinea zilei în Germania. Opiniile sunt împărțite – de la o acțiune radicală și rapidă, până la ideea că interzicerea ar fi nedemocratică, inutilă și periculoasă. ”Cei care votează acum pentru AfD nu vor dispărea și nici nu-i vom putea ignora”, spune Josef Schuster, președintele Consiliului General al Evreilor din Germania. Sondajele îi dau dreptate: un raport realizat pentru Conferința de Securitate de la Munchen din acest an, arăta că Rusia este abia a șaptea în topul preocupărilor se securitate ale germanilor; cea mai mare îngrijorare a germanilor este migrația în masă, cu cel mai mare scor dintre toate țările avute în vedere de studiul respectiv. Se pare că cetățenii germani au aceeași mare îngrijorare ca și ”extremiștii de dreapta”.
În Austria vecină, alegerile au fost câștigate de un alt partid socotit de extremă dreapta – Partidul Libertății. Președintele eco-moderat al Austriei încearcă să aplice strategia ”cordonului sanitar”. ”Până acum, discuțiile pentru formarea guvernului se purtau cu partidul câștigător. Însă acum situația este neobișnuită. Pe de o parte, Partidul Libertății a câștigat și Herbert Kickl revendică cancelaria. Pe de altă parte, nimeni nu are încredere în el pentru formarea unei coaliții. Cu cine va negocia?”, spune președintele Alexander Van der Bellen. Presa austriacă sugerează că există posibilitatea unei ”coaliții a perdanților”, între cancelarul în exercițiu Karl Nehammer, liberalii de la NEOS și socialiști.
Sunt evidente două tendințe. Prima este că radicalismul aduce succesul electoral – în Germania, Austria, Franța (unde doar sistemul de vot majoritar în două tururi împiedică victoria Adunării Naționala a Marinei Le Pen), în Olanda (cu victoria partidului lui Geert Wilders, care însă nu a reușit să adune sprijin pentru a deveni premier) – însă nu și accesul la guvernare (cu excepția Giorgiei Meloni, în Italia). O a doua tendință este că ”marile coaliții” menite să țină extremele departe de guvernare devin tot mai mici, pentru că partidele tradiționale, orientate spre centru pierd tot mai mult electorat, un electorat derutat alianțele contra naturii. Așadar, ținerea extremei drepte departe de putere a venit cu un cost major pentru partidele tradiționale.
În loc ca statele europene să aștepte epuizarea mijloacelor perfect democratice de a opri ascensiunea extremelor politice, Jan-Werner Mueller profesor german la Universitatea Princeton, reamintește avertismentul lui Joseph Goebbels: ”Asta este una dintre cele mai bune glume ale democrației: să le ofere dușmanilor ei mijloacele cu care să o distrugă”. Prin urmare, Mueller sugerează că partidele extremiste ar trebui interzise în țările democratice occidentale imediat ce apar, ulterior existând riscul ca ele să devină suficient de populare încât scoaterea în afara legii să duca la proteste masive și destabilizarea statului.
În cazul in care un partid extremist a devenit relevant, Mueller este pentru aplicarea interdicțiilor individuale, fără scoaterea în afara legii a întregii formațiuni. ”Dacă politicianul are un comportament antidemocratic, interdicția nu este doar justificată, ci și necesară”, scrie Mueller. Rezultatul ar fi partide naționaliste „dezinfectate”, care nu ar mai fi rivali politici periculoși pentru partidele tradiționale. ”În SUA și Germania, interdicțiile aplicate individual ar menține posibilitatea ca alegătorii să voteze pentru partide naționaliste, care vor mai puțini imigranți, care apără conceptul familiei tradiționale. Dacă alegătorii doresc, pot să aibă încă această opțiune”.
”Cazul Șoșoacă” nu se reduce la România. Sunt multe personaje asemănătoare influente în politica europeană. În fiecare țară, provocarea este de a găsi modalitatea de ”sterilizare” a extremelor politice cu cea mai mică probabilitate de frustra și radicaliza electoratul. Dar în Romania, adică în Flancul Estic al NATO, acolo unde Washingtonul și Bruxellesul nu pot permite vreo turbulență politică (poate nici măcar sondaj politic de amploare, căci asta ar fi fost candidatura Dianei Șoșoacă), decizia instanței constituționale pare luată în context marțial. Citarea unor informații publicate de un think tank (Robert Lansing Institute din SUA) și insistența asupra garanțiilor militare a evoluției democratice nu sunt exact elementele pe care te aștepți să le descoperi într-o asemenea motivație.
O mână de magistrați au fost puși să liniștească niște temeri generate de ani întregi de declin economic (”democrație pe stomacul gol nu se poate”, spunea, la începutul anilor 1990 șef-rabinul Moses Rosen, iar o bună parte din populația României nu trăiește în oazele de prosperitate relativă din jurul câtorva mari orașe) și, mai nou, de insecuritate și ideologii greu digerabile servite cu lopata. ”Sfatul meu pentru partidele de centru este să accepte înfrângerea atunci când sunt înfrânte, să-și refacă agendele, să se gândească profund la reformarea economiei, investiții și la cum să se coordoneze la nivel european”, este mesajul jurnalistului Wolfgang Munchau pentru partidele europene. Însă acum nu pare a fi vremea pentru asemenea înfrângeri și experimente politice în flancul estic al NATO. Trebuia să existe o decizie a unei cu totul ate instante care să ferească România de un presupus colaborator al GRU (așa cum rezultă din motivația CCR), dar a rezultat o decizie a CCR care dă din nou sentimentul că România este un poligon de încercare a unor soluții pe care marile puteri europene vor trebui să le aplice atunci când consecințele economice al războiului din Ucraina și ale războiului (cel puțin) economic dintre SUA, aliații lor și China vor deveni mult mai grave.
Articolul Democrația militantă în acțiune a aparut prima data pe Cotidianul RO.
