Booking.com
Fără categorie

Djokovic, pentru Nadal: „Moştenirea ta va trăi”

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a lăudat „tenacitatea, angajamentul şi spiritul de luptă”, calităţi dovedite de-a lungul timpului de Rafael Nadal, cel care a anunţat joi că îşi va încheia cariera competiţională la finalul lunii noiembrie, după Cupa Davis.

„Nu este suficient un singur mesaj pentru a exprima respectul pe care îl am pentru tine şi ceea ce ai făcut pentru sportul nostru. Moştenirea ta va trăi pentru totdeauna”, a scris deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem (24) pe reţelele de socializare.

Djokovic (4 ATP), care alături de Roger Federer şi Rafael Nadal a format celebrul „Big Three”, l-a avut adversar pe iberic în nu mai puţin de 60 de partide, începând cu anul 2006, 31 de meciuri fiind câştigate de sârb.

Ultima oară, cei doi s-au întâlnit anul acesta la JO 2024 de la Paris, unde Djokovic s-a impus lejer în două seturi, 6-1, 6-4, în turul al doilea al competiţiei.

Legendarul jucător spaniol Rafael Nadal şi-a anunţat, joi, retragerea din tenisul profesionist, după ce în ultimii ani nu s-a mai ridicat la nivelul său obişnuit din cauza accidentărilor.

Nadal, câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, a precizat că ultima competiţie din carieră va fi turneul final al Cupei Davis, care va avea loc la Malaga între 19 şi 24 noiembrie.

”Sunt aici pentru a vă spune că părăsesc tenisul profesionist”, a afirmat Nadal (38 ani) într-un clip video postat pe platforma X, adăugând că este ”entuziast” la ideea că va disputa turneul final al Cupei Davis în ţara sa (19-24 noiembrie, Malaga).

”Au fost câţiva ani dificili, în special ultimii doi”, a mărturisit Nadal, care a câştigat de 14 ori turneul de la Roland Garros, un record.

Articolul Djokovic, pentru Nadal: „Moştenirea ta va trăi” a aparut prima data pe Cotidianul RO.

SUS