Booking.com
Fără categorie

Doi lupi au băgat spaima în locuitorii unui sat

doi-lupi-au-bagat-spaima-in-locuitorii-unui-sat

Autorităţile locale din comuna Berzasca, judeţul Caraş-Severin, solicită sprijin pentru îndepărtarea a doi lupi care au coborât în localitate de o săptămână, sătenii temându-se că animalele sălbatice le-ar putea provoca pagube în gospodării.

„Cei doi lupi au apărut cam de-o săptămână şi au fost văzuţi în special noaptea sau dimineaţa foarte devreme. Lipsa hranei în pădure i-a determinat să coboare în sat. Lupii sunt protejaţi de lege, nu ai ce face. Doar să se organizeze o goană şi să-i faci să plece, dar rezultatele sunt incerte”, a declarat primarul comunei Berzasca, Nicolae Petru Furdui.

Potrivit acestuia, pentru moment nu au fost semnalate pagube importante, însă Primăria a făcut o adresă către Ministerul Mediului în care explică situaţia şi solicită ca lupii să fie extraşi din zonă.

„Decizia de extragere a lupilor va fi luată de Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Porţile de Fier. Aşteptăm o hotărâre din partea specialiştilor. Este şi aici o problemă pentru că lupii sunt activi noaptea, iar atunci nu se poate organiza o vânătoare”, a menţionat primarul localităţii.

Primarul comunei Berzasca a mai spus că din ultimele imagini analizate pe camerele de supraveghere s-a desprins şi varianta ca, de fapt, în sat să-şi fi făcut apariţia o specie de şacal mai mare – şacalul auriu, şi oamenii să creadă că este vorba de lupi.

În comună au mai fost semnalaţi şacali şi nu este exclus ca aceştia să fi revenit, a apreciat edilul local.

Comuna Berzasca este situată pe Clisura Dunării, la circa 58 de kilometri de locul în care fluviul intră în ţară.

Articolul Doi lupi au băgat spaima în locuitorii unui sat a aparut prima data pe Cotidianul RO.

SUS