Libertatea academică se poate defini ca fiind dreptul profesorilor și cercetătorilor de a preda, exprima, discuta, explora idei și concepte fără riscul unor repercusiuni profesionale. De asemenea, conceptul de libertate academică include oportunitatea pentru toți profesorii/cercetătorii de a-și urmări liber ideile cu metodologia pe care o aleg și de a publica acolo unde doresc.
Libertatea academică se află în centrul universităților de succes din lume, fiind o condiție necesară și prealabilă pentru dezvoltarea societății. Istoria ne arată că noile cunoștințe și noile descoperiri apar atunci când universitarii își pot urma nestingheriți propriile idei, gânduri și obiective. Libertatea academică înseamnă, de asemenea, că cercetătorii ar trebui să fie liberi să spună adevărul în fața puterii politice sau bisericești în cadrul domeniilor lor de expertiză (cazul profesorului de matematică și astronomie Galileo Galilei, de la universitățile din Pisa și Padua, este unul din exemplele clasice de îngrădire a libertății academice).
Multă vreme considerată esențială pentru calitatea învățământului superior, pentru căutarea adevărului și răspândirea prosperității produse de noi descoperiri (d. ex., cele produse de Revoluția Industrială), libertatea academică a fost un element central al stabilirii și dezvoltării democrației, prin exercitarea libertății de gândire (un drept uman fundamental), gândirii critice și explorării/investigației intelectuale.
„Declarația de principii din 1940 privind libertatea academică și titularizarea”, elaborată de Asociația Americană a Profesorilor Universitari (AAUP), identifică principiile fundamentale ale libertății academice:
- Instituțiile de învățământ superior sunt conduse pentru binele comun și nu pentru a promova interesele unui profesor individual sau ale instituției în ansamblu.
- Libertatea academică în aspectul său didactic este fundamentală pentru protecția drepturilor profesorului și ale studentului la libertatea de învățare.
- Cadrele didactice au dreptul la libertate în sala de curs în ceea ce privește discutarea subiectelor lor, dar ar trebui să fie atente să nu introducă în predarea lor subiecte controversate care nu au nicio legătură cu subiectele lor.
Acum, mai mult ca oricând, când ne confruntăm cu niveluri tot mai ridicate de polarizare societală, libertatea de a explora o gamă largă de idei fără teama de consecințe negative este esențială pentru evoluția societăților dinamice și pentru diversitatea punctelor de vedere.
În ciuda sprijinului semnificativ pentru principiul libertății academice și al libertății de exprimare în mediul universitar, există numeroase opinii din întregul spectru politic care susțin că libertatea academică și libertatea de exprimare în general sunt amenințate de o serie de factori. O simplă căutare pe internet – academic freedom under threat și academic freedom in danger – produce circa 100 milioane titluri, o multitudine complexă de poziții ideologice și atitudini politizate.
Proiectul de monitorizare a libertății academice al SAR (Scholars At Risk) identifică, pentru perioada 5 mai 2021 – 5 mai 2022, 224 incidente care au limitat libertatea academică în mai multe țări. Cauzele atașate acestor incidente includ:
Ucideri, violență, dispariții: 84
Închisoare: 56
Urmărire penală: 21
Pierderea poziției academice: 30
Restricții de călătorie: 6
Altele: 27 (d. ex., trei atacuri rusești asupra unor universități din Ucraina)
TOTAL: 224 cazuri
Dintre cele peste 40 țări menționate în raportul de mai sus sunt, se remarcă, prin numărul relativ crescut de agresiuni contra libertății academice: China, India, Turcia, Pakistan, Bangladesh ș.a.
Factorii de limitare a libertății academice, menționați mai sus, sunt legați în marea lor majoritate de imixtiunile politice ale guvernelor țărilor respective în activitățile universitare.
Dar alți factori nu au fost evaluați cantitativ până de curând: existența unor dezechilibre ideologice crescute în complexele universitare, ale căror consecințe malefice se manifestă prin deriva către o „monocultură” politică de stânga, autocenzura practicată atât de cadre universitare, cât și de studenții cu perspective nonconformiste și supunerea, mai mult sau mai puțin benevolă, restricțiilor draconice impuse de corectitudinea politică, cancel culture și woke-ism.
Pentru a explora în detaliu acești factori și pentru a obține informații despre pozițiile și experiențele cadrelor universitare din patru democrații (SUA, Marea Britanie, Canada și Australia), profesorul Matthew J. Goodwin, University of Kent, a efectuat un sondaj nou și unic în rândul profesorilor care activează în prezent în 48 dintre cele mai importante universități din lume (Harvard, Stanford, MIT, Princeton, Columbia, Yale, Cornell, Oxford, Cambridge, University College London, Toronto, McGill, Australian National University ș.a). Concluziile cercetării sale au fost prezentate în raportul Is Academic Freedom Under Threat?, publicat la începutul acestui an.
Sondajul efectuat explorează orientarea politică a 650 cadre universitare în funcție de disciplină, opiniile lor față de o serie de probleme sociale și culturale, precum și opiniile lor față de diferite grupuri din societate. De asemenea, participanții au fost întrebați despre libertatea de exprimare, libertatea academică și măsura în care, dacă este cazul, studenții ar trebui să fie expuși la idei incomode sau ofensatoare și la influența revendicărilor ideologice în campus.
Rezultatele sondajului se constituie într-o perspectivă singulară prin care pot fi explorate opiniile și valorile intelectuale ale profesorilor din universitățile de top ale lumii. Putem examina și analiza credințele lor ideologice, pozițiile lor cu privire la libertatea academică și libertatea de exprimare din campusuri, tolerarea nonconformiștilor sau politizarea învățământului superior.
Principalele concluziile ale raportului Goodwin sunt următoarele:
– Există dovezi clare ale existenței unui puternic dezechilibru ideologic în campusurile de elită (Fig. 1). În toate cele patru democrații, marea majoritate a cadrelor universitare, 76%, s-au identificat ca fiind de stânga, iar în cadrul acestui grup, 21% s-au identificat ca fiind de extremă stânga. Într-un contrast clar, doar 11% se autoidentifică a fi de dreapta și doar 1% se consideră că aparțin extremei-drepte. Aceste rezultate ridică semne de întrebare firești cu privire la amploarea diversității punctelor de vedere ideologice din universități.
Fig. 1. Distribuția puternic asimetrică a orientărilor ideologice în 48 campusuri de elită din SUA, Marea Britanie, Canada și Australia (din Goodwin, 2022)
În timp ce comparațiile între țări ar trebui să fie tratate cu prudență, scara din Fig. 1, de la 0 (cel mai la stânga) la 10 (cel mai de dreapta), ar putea fi folosită pentru a clasifica universitarii din cele patru democrații. Cei mai de stânga (scor 2,89) sunt probabil profesorii din SUA. Urmează, tot la stânga, profesorii din Australia (3,06), Canada (3,34) și Marea Britanie (3,47).
Rezultate similare au fost publicate de Eric Kaufmann, 2021, Academic Freedom in Crisis: Punishment, Political Discrimination, and Self-Censorship.
- Un număr mare de cadre didactice, 41%, indiferent de orientare ideologică, simt nevoia să-și ascundă sau să-și autocenzureze convingerile lor politice în timp ce se află în campus.
Pe țări, nivelurile de autocenzurare sunt următoarele:
SUA – 50%; Canada – 44%; Marea Britanie – 35%, Australia – 29%
Această statistică este îngrijorătoare din două motive:
1) În SUA, țara care adăpostește 8 din primele 10 universități ale lumii, jumătate din profesori își „țin gura închisă” din diverse motive: să nu devină ținta atacurilor mediatice ale studenților, să nu fie forțați să demisioneze pentru declarații „incorecte politic”, să nu fie forțați să-și pună cenușă-n cap și să-și ceară scuze în public etc.
2) Profesorii care se identifică a fi de dreapta, chiar dacă sunt o minoritate nesemnificativă în campusurile de elită, au declarat că 75% dintre ei se autocenzurează. În contrast, numai 35% din profesorii de stânga au susținut că practică autocenzurarea. De ce? Pentru că majoritatea profesorilor de dreapta din universitățile de elită nu se simt liberi să-și exprime convingerile lor politice.
- Îngrijorătoare este, de asemenea, constatarea că o minoritate considerabilă de „universitari activiști” acordă prioritate obiectivelor ideologice în detrimentul libertății academice. 25% dintre cadrele universitare participante la sondaj nu cred că limitările privind libertatea de exprimare subminează principiile pe care au fost fondate universitățile. Alți 25% consideră că obiectivul ideologic al justiției sociale ar trebui să fie întotdeauna prioritar, chiar dacă încalcă libertatea academică. În fine, aproape un sfert dintre respondenți nu sunt de acord cu expunerea studenților la vorbitori care i-ar putea ofensa ideologic și aproape 20% consideră că persoanele care au opinii extreme nu ar trebui să aibă libertatea de a le exprima în mod deschis într-o democrație.
- De asemenea, datele din raport evidențiază un sprijin considerabil pentru politizarea continuă a învățământului superior, inclusiv utilizarea „declarațiilor de diversitate”, prin care cadrele universitare care solicită un post sunt obligate să își exprime angajamentul față de echitate și diversitate. De asemenea, este subliniat suportul pentru administratorii universităților (rectori, prorectori, decani etc.) care fac declarații politice în campus.
- Universitarii de stânga sunt semnificativ mai predispuși să-și exprime opiniile politice decât cei de dreapta. În timp ce 91% dintre universitarii de dreapta consideră că libertatea academică ar trebui să fie întotdeauna prioritară, chiar dacă aceasta încalcă ideologia justiției sociale, doar 45 % dintre universitarii de stânga sunt de aceeași părere, ceea ce sugerează că un număr mare de profesori universitari care înclină spre stânga sunt dispuși să facă compromisuri în ceea ce privește principiul libertății academice.
Raportul Goodwin cuprinde numai universitari din facultățile de sociologie, psihologie, discipline politice, drept și economie. Despre facultățile de știință nu am găsit încă un raport asemănător, cu toate că, în ultimul deceniu, departamentele și organizațiile profesionale științifice au devenit din ce în ce mai politizate, ajungându-se până în punctul în care predarea și dezvoltarea unor științe (matematică, geofizică, geografie, geologia petrolului, climatologie etc.) devine o problemă nemaiîntâlnită anterior.
Deși societatea umană a beneficiat enorm de pe urma progresului științific, actualul asalt ideologic efectuat de stânga radicală împiedică o viață academică normală, liberă de imixtiuni politice. De exemplu, când angajarea unui nou membru al departamentului științific X din Universitatea Y este condiționată de criterii non-științifice (rasă, gen, orientare sexuală, etc.) în detrimentul meritocrației profesionale, se produce o semnificativă distorsionare a libertății academice și a progresului științific. Dacă unui profesor de geofizică, care predă un curs despre schimbarea climei și încălzirea globală, i se recomandă – pe linie administrativă – să nu mai folosească termenul „radiația corpului negru”, pentru că „corpul negru” este acum exclusiv un termen al justiției sociale, înseamnă că suntem deja într-o Brave New World în căutarea unui nou Huxley ori Orwell.
Menținerea politicii în afara științei este un lucru pe care orice om de bună credință ar trebui să-l suporte.
(Libertatea academică și provocările pe care aceasta le suferă în facultățile cu profil științific vor fi subiectul unui viitor articol)
De ce majoritatea universitarilor tind să fie orientați spre stânga din punct de vedere politic?
Unul din răspunsurile posibile a luat în considerație corelația dintre nivelul de educație și liberalismul politic. Un recent articol pe această temă, publicat în ianuarie 2022, oferă date concrete care argumentează legătura dintre educație, venituri și orientare politică a alegătorilor din 21 democrații occidentale (Fig. 2)[1].
Folosind o nouă bază de date privind factorii determinanți socio-economici ai votului, care acoperă mai mult de 300 de alegeri desfășurate între 1948 și 2020, autorii oferă o nouă perspectivă asupra evoluției pe termen lung a derivelor politice occidentale.
Fig. 2. În 1970, partidele de stânga erau sprijinite de un electorat mai sărac și mai puțin educat. După 40 ani, votanții de stânga erau tot mai săraci, dar mai educați. (Sursa)
Conform studiului menționat,
…în anii ’50 și ’60, votul pentru social-democrați, socialiști și partide afiliate a fost asociat cu alegătorii cu un nivel de educație mai scăzut și cu venituri mici. Treptat însă situația s-a schimbat și înclinația spre stânga s-a asociat cu alegătorii având un nivel de educație mai ridicat, dând naștere în anii 2010 la o deconectare între efectele venitului și ale educației asupra votului: alegătorii cu un nivel de educație ridicat votează acum pentru „stânga”, în timp ce alegătorii cu venituri ridicate continuă să voteze pentru „dreapta”. Această tranziție a fost accelerată de ascensiunea mișcărilor ecologiste și anti-imigrație, mișcări a căror trăsătură distinctivă este de a concentra voturile electoratului cu nivel de educație ridicat și ale celui cu nivel de educație scăzut.
Nu mi se pare nimic surprinzător în această schimbare de paradigmă educațională: un dezechilibru ideologic, generând o majoritate academică de orientare social-democrată și socialistă, produce în majoritate absolvenți de facultate educați după chipul și asemănarea mentorilor lor. O bună parte din acești absolvenți sunt apoi angajați pentru a înlocui cadrele didactice ieșite la pensie. Cum? Comitetul de angajare (appointments committee) a candidaților (5-7 persoane care acceptă dosarele de înscriere la concurs) este format din profesori aleși de o majoritate liberală; aceleași comitet decide în final care candidat trebuie ales să reprezintă schimbul de mâine al corpului profesoral. Astfel un cerc (vicios?) se închide perfect.
Concluzii
În 1819, Thomas Jefferson a fondat Universitatea din Virginia, inaugurând un experiment îndrăzneț – o universitate publică concepută pentru a avansa cunoașterea umană, educarea liderilor și formarea unor cetățeni informați:
Această instituție se va baza pe libertatea nelimitată a minții umane. Pentru că aici nu ne este teamă să urmăm adevărul oriunde ne-ar putea conduce și nici să tolerăm vreo eroare atâta timp cât rațiunea este lăsată liberă să o combată.
Frumoase cuvinte, frumoase timpuri… Astăzi, nu se poate contesta faptul că majoritatea covârșitoare a profesorilor universitari din America și alte democrații se află la stânga sau extrema stângă a eșichierului politic. Și această situație conduce la existența unui clivaj ideologic flagrant între profesorii universităților de elită, constituind o continuă și reală provocare la adresa libertății academice.
Libertatea de exprimare – parte esențială a libertății academice – este amenințată în prezent în colegii și universități, criticii din campusuri și din afara acestora contestând valoarea cercetării deschise și a dezbaterii intelectuale libere. Prea des, vorbitorii sunt huiduiți, profesorii sunt amenințați și cursurile le sunt perturbate. În Speak Freely (2018), profesorul Keith Whittington (Princeton University) susține că universitățile trebuie să protejeze și să încurajeze libertatea de exprimare, deoarece libertatea de exprimare viguroasă este sufletul unei universității. Fără libertatea de exprimare, o universitate nu-și poate îndeplini scopurile sale fundamentale și esențiale, inclusiv promovarea libertății de gândire, a diversității ideologice și a toleranței.
Într-o carte de mare răsunet publicată în 2018 (The Coddling of the American Mind: How Good Intentions and Bad Ideas Are Setting Up a Generation for Failure), Greg Lukianoff și Jonathan Haidt (New York University) analizează deriva ideologică spre o „monocultură” de stânga în campusuri și atrag atenția asupra unor consecințe pe care le pot genera atacurile asupra libertății academice și sugerează modalități de remediere. De exemplu:
…universitățile însele ar trebui să încerce să conștientizeze necesitatea de a echilibra libertatea de exprimare cu nevoia de a-i face pe toți studenții să se simtă bineveniți. A vorbi deschis despre aceste valori conflictuale, dar importante, este exact genul de exercițiu provocator pe care orice comunitate diversă, dar tolerantă, trebuie să învețe să îl facă. Codurile de exprimare restrictive ar trebui abandonate.
Desigur, trebuie găsite soluții și pentru alte „maladii” pe care deplasarea politică spre stânga le cauzează echilibrului și libertății academice (Goodwin, 2022): predominanța crescută a unor perspective ideologice particulare în campusuri, care conduc la o atmosferă ostilă față de opiniile, vocile și părerile alternative; situația inconfortabilă, uneori periculoasă, a profesorilor și studenților care, neîmpărtășind aceste perspective, se confruntă cu un mediu ostil în campus și, ca urmare, își autocenzurează opiniile; o tendință accelerată de a prioritiza satisfacția studenților în detrimentul libertății academice; și, în strânsă legătură cu aceasta, prioritizarea siguranței emoționale sau psihologice a studenților în detrimentul căutării adevărului, rațiunii și cercetării obiective, care necesită expunerea la idei incomode, provocatoare și/sau controversate.
Înseamnă asta că libertatea academică este apreciată doar atunci când este pierdută, că lumea universitară trebuie să treacă peste tot printr-o fază întunecată de totalitarism socialist înainte ca forțele libertății să prindă din nou putere? S-ar putea să fie așa, dar sper că nu va fi nevoie să fie așa.
====================================================
BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ
Reichman, H., 2019, The Future of Academic Freedom, Johns Hopkins University Press, 2019.
Scott, J. W., 2019, Knowledge, Power, and Academic Freedom, Columbia University Press, 2019.
Lukianoff, G., and Haidt, J., 2018, The Coddling of the American Mind: How Good Intentions and Bad Ideas Are Setting Up a Generation for Failure, Penguin Press.
Whittington, K. E., 2018, Speak Freely: Why Universities Must Defend Free Speech, Princeton University Press.
[1] Gethin, A., et al., 2022, Brahmin left versus merchant right: changing political cleavages in 21 western democracies, 1948–2020, The Quarterly Journal of Economics, pp. 1–48.
