Energia într-o proiecție geopolitică posibilă
Înainte de a intra in subiect, permiteți-mi să vă reamintesc definiția geopoliticii: „știința care se ocupă cu analiza relaționării / tranzacțiilor trecute, prezente și viitoare dintre entități statale sau non-statale ținând seama de așezarea și structura geografică, structura populației, resursele disponibile, structura și organizarea politică, economică și socială și având ca scop explicarea unor acțiuni trecute și predictibilizarea unor comportamente și acțiuni viitoare.” Cu alte cuvinte obiectivul acestui articol este de a anticipa ceea ce se va întâmpla pe piața energiei în contextul conflictului din Ucraina pe baza câtorva informații neluate în seamă.
De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă?
Încep prin a puncta câteva stări de fapt care nu au fost luate în considerare, avertismente lansate de lumea academică, de societatea civilă, uneori de politicienii statelor din proximitatea Federației Ruse, chiar și de presă, care au anticipat de ceva timp apariția unor conflicte și au intuit potențialul crizelor ce vor urma. Suntem obișnuiți cu „gândirea pe timp de pace” pe care o practicăm de câteva decenii. Bariera valorilor a coborat. Aveam credința că „nu ni se va întâmpla tocmai nouă”. Nemaiexistând competiție, spiritul critic a dispărut, instinctul de autoapărare s-a estompat. Establishmentul european (și național) a devenit incapabil să gestioneze situații ieșite din șabloane iar alegătorii nu au au mai fost atenți la procesul de selecție din interiorul partidelor și mai apoi la vot. Cei care trebuiau să ne păzească de spionajul și influența Federației Ruse probabil că au fost distrași de cine știe ce alte subiecte, de ne-am trezit dependenți de gazele și petrolul rusesc, cu toate că „nodurile și semnele” au fost la vedere și la Bruxelles, și la Berlin, și la Paris. La fel și cu potențiala dependență față de China cu solarele și eolienele. Mai adăugăm și slaba pregătire a „decidenților” care văd numai fotovoltaice și eoliene, nabăgând în seamă gunoiul municipal, agrobiomasa sau gazeificarea cărbunelui ca alternative la producția de energie.
Așa că:
Puțini s-au mai uitat către China
China a ieșit întărită din pandemie. Economia sa a crescut mult în anii pandemiei. Este normal: China este (încă) manufactura lumii. China deține monopolul unor metale și pământuri rare. China este prezentă în Africa, în special în zonele cu mari depozite energetice sau minereuri. China este cel mai mare consumator de energie de pe mapamond. Chinei nu îi convine poziția de hegemon a Statelor Unite.
Încă de la începutul războiului Federației Ruse cu Ucraina, China s-a plasat în siajul discursului oficial de la Kremlin, poziție cumva normală, având în vedere că ambele fac parte din BRICS (grupul Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). Trebuie subliniat că țările membre BRICS acoperă 27% din teritoriul și 41% din populația planetei. Ambele țări sunt și semnatare a Tratatului de la Shanghai, ce înființează în 2001 Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), alături de Kazahstan, Tadjikistan, Kargastan si Uzbekistan, ce se dorește a fi o instituție de contracarare a influenței americane în Asia centrală, adică tocmai într-o zonă bogată în depozite energetice. Din 2015 s-au alăturat India și Pakistanul iar din 2021, Iranul. OCS mai are câțiva membri observatori: Afganistan, Mongolia și Belarusul, astfel coagulându-se polul anti american. China se desprinde ca lider ale celor doua organizatii prin marimea economiei (de aprox. 10 ori mai mare decat a Rusiei) si a populatiei (idem). Datele sunt aici.
China este un mare consumator și importator de produse energetice, produse alimentare dar și de armament din Federația Rusă. Prima schimbare de poziție a membrilor BRICS și OCS a fost după dezvăluirea crimelor de război de la Bucha. China și-a menținut „părerea asupra operațiunii speciale militare”, dar nu adordă nici un sprijin economic sau militar substanțial Kremlinului. Zilele trecute ambasadorul chinez de la Kiev a declarat că Rusia a pierdut războiul cu Ucraina. Un ambasador, mai ales unul al Republicii Populare Chineze, nu vorbește fără voia Ministerului de Externe. Mai adăugăm și faptul că SINOPEC, un mare concern al statului chinez în petrochimie, și-a suspendat discuțiile cu rușii în orice proiect viitor de aprovizionare cu gaze.
Trebuie totuși să recunoaștem că această alianță Rusia – China este una conjuncturală deoarece fiecare țară are obiective diferite în afară de unul: limitarea supremației economice și militare a Statelor Unite. Există o mare presiune demografică a Chinei la granița comună cu Federația Rusă din extremul orient. Unele surse spun că deja sunt peste un milion de chinezi care muncesc în republicile federației aflate la granița sino-rusă. Cifra înseamnă cam 20% din totalul populației existente. (o analiză interesantă găsiți aici) În această stare de fapt, Federația Rusă este expusă unui mare risc. Nemulțumirea cetățenilor ruși din aceste teritorii față de metropolă fiind mare, nu este exclus ca să vedem o mișcare secesionistă din republicile orientale, iar un „ajutor” chinezesc nu este exclus. Precedente există inițiate de Kremlin. Cunoscând că teritoriile în discuție sunt bogate în depozite de materii prime și energetice (în special perol și gaze naturale) care se valorifică „federativ”, este posibil să se manifeste astfel de mișcări cu sau fără „ajutor”, precizând că politica chineză este de reducere a dependența de cărbune.
Conflictul ucrainian a umbrit alte subiecte și puncte de vedere importante
Există o distanțare a țărilor vorbitoare de limbi altaice față de Federația Rusă și o apropiere față de Turcia. Turcia, cu toate că este dependentă energetic față de Rusia într-o proporție din ce în ce mai mare (astăzi peste 80%, înainte de darea în folosință a Turk Stream având dependența de 76%), a furnizat echipamente militare Ucrainei. Turcia a sprijinit cu toată forța sa mișcarea politică a tătarilor fugiți din Crimeea. Turcia încurajează orice proiect care să dezlipească de Kremlin, politic și economic „stanurile”, foste soviete, „înfierbântând” zona caspico – caucaziană. De remarcat este că turcii atacă piața de armament după succesul rachetelor Bayraktar, astfel, chiar zilele acestea sunt prezenți și la București la Black Sea Defence and Aerospace cu oferte interesante.
Rusia, având presiunea de a alimenta cu trupe diviziile dislocate în Ucraina a început să-și retragă militarii din Siria. Iranul deja a început să înlocuiească aceste trupe rusești.
Revenind la China: Covidul nu a fost eradicat și s-a instaurat lockdown total în mai multe zone puternic industrializate care a dus la o contractare puternică a economiei și o scădere vizibilă a exporturilor de bunuri.
Japonia a început să aloce bugete din ce în ce mai mari apărării și a început să vorbească despre Insulele Kurile, încă disputate cu Rusia.
India anunță că nu va mai importa echipamente militare rusești.
Geopolitica gazului din extremul orient
Blocada economică impusă de majoritatea țărilor Federației Ruse a dus la o orientare către China a exporturilor de produse energetice. Dacă cu petrolul și cu cărbunele lucrurile sunt mult mai simple, gazul nu are decât posibilități limitate de a fi exportat: conductele și infrastructura pentru LNG. În acest moment Rusia furnizează Chinei doar 38 miliarde mc / an prin conducta Power Of Siberia, traseu ce se dorește a fi upgradat cu încă 10 miliarde mc / an. Mai mult, până în 2030 se dorește a fi pusă în funcțiune și Power of Siberia 2, care va avea capacitatea de 50 miliarde mc / an. Să vedem dacă se va realiza …
Deci deabia în 2030 China ar putea primi cam o treime din actuala capacitate de transport de gaze rusești către Europa: peste 300 miliarde mc / an. Cu alte cuvinte, Rusia nu ar avea unde să vândă în Asia.
Geopolitica europeană a gazului
Sursa: https://www.bruegel.org/publications/datasets/european-natural-gas-imports/
Contexul este: exporturile de gaze către Europa au scăzut cu 25% după aplicarea sancțiunilor și vor mai scădea. În schimb, valoarea a crescut, crescând și profitul Gazprom.
Capacitatea tuturor coridoarelor de transport de gaze dinspre Federația Rusă către Europa este de aproximativ 300 miliarde mc / an. Din acestea 200 mmc / an sunt coridoare terestre și 100 mmc / an submarine. Specificăm că nu a fost socotit și North Stream II cu capacitatea de 55 mmc / an, care are suspendată aprobarea de către autoritățile germane dar este în stare de funcționare. Dacă îl socotim ajungem la 355 mmc / an.
Este destul de greu, dacă nu imposibil de suplinit acest aport energetic din Federația Rusă. Se încearcă construirea urgentă a unor terminale LNG pe toate coastele europene și legarea lor la gigantică rețea de gaze europeană.
Sursa: https://www.entsog.eu/sites/default/files/2022-01/ENTSOG_GIE_SYSDEV_2020-2021.pdf
Imposibilitatea mai rezidă și în faptul că pentru a suplini această cantitate de gaze, ar trebui o flotă uriașă de tancuri LNG, care nu există (un miliard de mc de gaz înseamnă descărcarea a 4 tancuri LNG).
Mai există și regenerabilele. Și acestea sunt foarte scumpe din cauza randamentelor slabe. (Demonstrația este scrisă aici.) Toate acestea vor costa UE 195 miliarde de euro, bani pe care îi vom plăti noi, toți cetățenii Europei. Cheltuiala este justificată deoarece agresiunea Kremlinului trebuie oprită iar războiul economic este singura cale de a-l opri pe Putin.
Sancțiunile au făcut ca gazul trimis către Europa să se diminueze pe zi ce trece. După închiderea robinetului către Polonia și Bulgaria, ceea ce reprezintă doar 8% din cât primește Europa, prețurile au crescut cu peste 50%, maximizând de fapt profiturile Gazprom. Se vede cât de pregătiți sunt economiștii Gazprom în „teoria jocurilor”.
Germania suferă cel mai mult deoarece are cea mai mare dependență (nu procentuală, ci valorică) de gazele rusești. În ultimii ani am asistat la închiderea unor capacități semnificative de generare de energie electrică din centralele nucleare, chipurile ca urmare a accidentului de la Fokushima, centrale care nu se supun nici riscului de cutremur, nici riscului de tzunami. O altă capacitate semnificativă închisă provine din cărbune. Probabil că această renunțare la cele două modalități de a asigura energie securitară a fost generată de agenții de influență moscoviți.
Astăzi Germania vrea să se transforme într-un hub LNG, susținând un mare efort de a construi în mai puțin de un an mari terminale LNG pe care să le lege la rețeaua actuală de conducte.
Austria și Ungaria se împotrivesc oricărei acțiuni a UE împotriva Moscovei și încearcă să blocheze o hotărâre definitivă în acest sens.
Gazul va rămâne!
Oricât de viteji se dau cei din Bruxelles cu Grean Deal și Fit for 55, gazul și nuclearul au fost trecute în proiecte finanțabile în perioada dintre accentuarea crizei energetice (toamna lui 2021) și 24 februarie 2022, începerea războiului. După, s-a constatat că fără gaz și nuclear UE nu poate funcționa iar importurile de gaze rusești continuă, cu toate proiectele de LNG, de depozitare de gaz sau de regenerabile.
Fără discuție că Uniunea nu poate sta la mâna Kremlinului și trebuie să ia măsuri, măcar temporare, de a elimina importurile energetice din Rusia! Țintele imediate ale UE sunt: creșterea eficienței energetice, găsirea de resurse și trasee alternative de alimentare cu energie din combustibili fosili și creșterea capacităților din regenerabile. Ultimile două nu rezolvă, decât termporar, problema și nu conferă securitate pe termen lung. Totusi se vor disponibiliza 300 miliarde de euro pentru investiții având ca scop distanțarea energetică de Federația Rusă.
Stau și mă întreb de ce nu se face o analiză serioasă a viitorului mix energetic primar european în noua conjunctură? Nici autoritățile noastre nu declanșează o astfel de analiză pentru România. (Vă recomand părerea lui Cristian Felea de aici, care vede gazul în continuare ca parte din mixul energetic național.)
Este greu de făcut previziuni asupra terminării conflictului ucrainian. Războiul poate dura o săptămână sau câțiva ani. Nu prea mulți, deoarece economia Rusiei nu îl va putea susține. Oricum se constatată că după aproape trei luni de război economia Federației Ruse începe să scârțâie, pagubele produse de sancțiuni fiind imense.
Putem previziona cum se va termina acest război. Sunt trei scenarii. Cel mai puțin probabil deja, este cel al victoriei Moscovei. Dacă se va întâmpla acest lucru toată Europa se va afla în fața unui mare pericol. Pericolul ce este conștientizat de aproape toate statele europene și în special de cele membre NATO. Probabil că socoteala americanilor este: „e mai ieftin să susținem armata ucrainiană și reconstrucția Ucrainei decât să susținem un război în Europa”.
Al doilea scenariu, cel mai puțin dorit de fostele țări socialiste este înghețarea conflictului. Președintele Macron a înaintat ideea de a lăsa Rusiei demnitatea, ceea ce de fapt înseamnă înghețarea conflictului care ulterior va duce la refacerea economiei și armatei rusești într-un viitor oarecare și care va lăsa deschisă opțiunea reînceperii unui conflict și mai mare până la satisfacerea pretențiilor moscovite: revenirea la situația geopolitică din 1990, fapt neacceptat în special de fostele țări aflate în siajul URSS.
Al treilea scenariu este înfrângerea rușinoasă a Rusiei, condamnarea ei pentru crimele de război comise și introducerea obligației de plată a daunelor de război. Pe acest scenariu mizează Statele Unite deoarece eforturile sale vor fi mici. Dar nu numai Statele Unite își doresc un astfel de deznodământ: toate țările aflate la granița NATO vor răsufla ușurate deoarece o lungă perioadă de timp de la terminarea războiului, Rusia nu va mai avea pretenția unei reașezări geopolitice și nu va mai putea susține economic astfel de pretenții.
Ce înseamnă asta? Rusia va plăti cu vârf și îndesat toate pagubele pricinuite, va trebui să își plătească datoriile și să-și susțină existența sa ca stat. Cum va face acest lucru? Prin exportul de produse energetice, materii prime și produse agricole. Dar cum gazul a provocat criza energetică majoră europeană, acesta va reîncepe să curgă. Reluarea aprovizionării cu gaz a Europei este valabilă și în scenariul înghețării conflictului, motivele fiind refacerea puterii economice și militare. Nicio țară din Europa centrală și de est nu-și permite să renunțe la gaz. La gazul rusesc. Mai ales Germania!
Care va fi prețul? Rămâne de văzut. Având în vedere că se vor creea alternative, e adevărat că mai scumpe, acestea vor creea o Europă cu un grad de dependență mult mai mic, deci rușii vor fi obligați să vină cu prețuri mult mai mici. De asemenea, introducerea fotovoltaicelor si eolienelor va creea o dependență a Uniunii față de metalele rare pe care China le monopolizează în proporție de 80%, ceea ce nu convine nici țărilor UE, nici Federației Ruse și nici Statelor Unite. În ultimile două scenarii Kremlinul va realiza că de fapt singurul câștigător al conflictului din Ucraina va fi China și nimeni nu se îndoiește că planul Beijingului acesta este: câștigul geopolitic din Europa va sta pe aceeași panoplie lângă câștigul din Africa. Nimănui nu-i va conveni această situație!
Și dacă terminarea războiului ar însemna un nou 1991? Un an care însemnă “eliberarea țărilor estice de comunism și de dominația rusească, un faliment al sistemului economic socialist” și nu ceea ce spune “Doctrina Putin” adică a fost “cea mai mare catastrofă geopolitică”. Legându-ne de această analogie, este posibil ca într-un viitor destul de apropiat, gazul rusesc să fie mult mai ieftin decât prezic azi economiștii!
