Doru Bușcu are o altă părere despre figura, destinul, creșterea și descreșterea și iar creșterea Dianei Șoșoacă. Așa ne-am obișnuit pe plaiurile cațavenci. Fiecare cu părerile lui și numai împreună putem reuși.
Dar vă propun să o luăm înapoi pe firul istoriei recente și să vedem cum a început gîtuitura, viitura, zaiul sau marea îmbîrligătură. După părerea mea, totul a pornit din clipa în care Iohannis a reușit să o fenteze pe Dăncilă și să o lase cu ochii în soare. Sigur, o să spuneți, nu se compară. Că doar nu e scris în Constituție că un președinte are obligația să se înfrunte cu contracandidatul. Iliescu, Năstase, Băsescu, Ponta au fost niște fraieri, niște naivi. Dar iată că se poate, iar tot ce nu e interzis în Constituție e permis. Exact în eclipsa asta morală se înscrie scoaterea pe tușă a Șoșoacei. E în avantajul ei simbolic – că material nu are ce cîștiga. Însă uriașul vuiet care a urmat deciziei se va rostogoli încă multă vreme, iar vinovatul deja se cunoaște: Ciolacu-PSD. Sigur, pe de o parte, i se netezește calea lui Simion către turul doi, spre scenariul Iliescu-Vadim, din 2000. Pe de alta, chiar oamenii care o disprețuiau, o amendau sau o arătau cu degetul pe Diana Șoșoacă simt, instinctiv, că nu e ceva în regulă. Dacă e incompatibilă cu un post de importanță națională, cum a fost posibil să fie compatibilă cu unul de importanță europeană? Nu e cam ciudat? Aici am cerut un sfat. Și l-am primit. Dl Mircea Ursuța zice așa, citez: „Cel mai important este, însă, […] că: orice cetățean are dreptul să invoce într-un proces excepția de neconstituționalitate a legii care se aplică în concret în acel proces“. Așadar, pînă acum, nimeni nu a reclamat la CCR valabilitatea mandatelor de deputat european. Drace!
Problema e că nu PSD, PNL, USR, AUR ori UDMR au cerut verificarea constituționalității în cazul Șoșoacă, ci chiar o fostă aliată a ei, una dintre fondatoarele SOS, Amalia Bellantoni. Dată afară din staful prezidentei, imediat după alegerea ei în Parlamentul European, dna Amalia a pornit la luptă, pe viață și pe moarte. Cum să nu lupți la baionetă, dacă știi prea bine cam cum stau lucrurile în partid, cum se scriu și se înmulțesc semnăturile? Nu m-aș mira ca distinsa doamnă Bellantoni să fi visat un post bun și gras la Bruxelles. Dar n-a fost să fie, așa că s-a mulțumit, sîmbătă sau duminică, să destupe o sticlă de șampanie pentru că i-a pus piedică fostei aliate. Ca să vezi cine cu cine se adună, maică!
Dar adevărata problemă de aici decurge, din sentimentul popular, generalizat, că în sferele înalte ale politicii, Justiției, finanțelor, cîțiva inși feriți de consecințe și răspunderi pot lua ce decizii vor. Mai rău. Aceste decizii par hotărîte la ceas de taină, prin combinații și permutări de n luate cîte m, totul ferit de ochii cetățenilor. Pot să pun pariu că nu a intervenit nimeni la CCR, dar pot să bănuiesc, în lanțul nesfîrșit de pile și relații, de datorii, cumetrii și curvăsării, că cineva s-a gîndit să facă pe plac altcuiva, nu spui cine. Cum la fel de posibil e ca reclamația dnei Bellantoni să fi fost valabilă.
Doar că nu știm. Pentru că, mister, motivația înaltei instituții lipsește cu desăvîrșire. Țineți minte ce am scris la început? Că începutul a fost făcut de Iohannis? Și azi, ca și atunci, o serie de cetățeni bine intenționați deschid, orgasmatici, sticlele de șampanie. Numai că nu le deschid pentru victoria democrației, ci pentru înfrîngerea ei.
Articolul Hai, că se poate! apare prima dată în Caţavencii.
