Romania Libera

Izolarea termică a mansardei: 3 soluții și sfaturi practice

izolarea-termica-a-mansardei:-3-solutii-si-sfaturi-practice

Izolarea termica a mansardei limitează pierderile de căldură din locuință, te ajută să menții o temperatură ambientală constantă și să faci economii la încălzirea casei iarna sau la răcirea acesteia în timpul verii. Află care sunt materialele recomandate și descoperă 3 sfaturi pentru o termoizolare eficientă.

Termoizolație potrivită pentru mansardă

Cele mai folosite tipuri de materiale pentru izolația termică din interiorul casei sunt polistirenul și vata minerală. Nu îți recomandăm termoizolarea mansardei cu plăci de polistiren, pentru că au permeabilitate scăzută la vapori, fapt care favorizează apariția mucegaiului și condensului. 

În schimb, ai nevoie de vată minerală atunci când vrei să izolezi termic tavanul, plafonul înclinat, pereții sau pardoseala din mansardă. Atât vata de sticlă, cât și cea bazaltică au proprietăți excelente și asemănătoare de termoizolație. În continuare, iată prin ce se deosebește fiecare tip și ce avantaje oferă. 

Vată de sticlă

Poate fi ambalată sub formă de rolă sau de plăci. Are densitatea și greutatea reduse, ceea ce înseamnă că încarcă mai puțin structura. Din acest motiv, este indicată izolării termice a pereților despărțitori sau a plafonului înclinat. Ambele tipuri de vată sunt ecologice, sustenabile și reciclabile, au un grad ridicat de termoizolare și rezistență la foc, sunt permeabile la vapori și permit o bună ventilație a mansardei.

Vată bazaltică

Se comercializează sub formă de plăci cu densitate mare. Reprezintă cea mai bună opțiune pentru izolarea mansardei locuite, datorită proprietăților superioare de fonoizolare: vata bazaltică reduce zgomotul ploii pe acoperiș. Montajul ambelor tipuri de vată este ușor de realizat, însă necesită folosirea unui echipament de protecție adecvat, cum ar fi mănuși, mască și ochelari de lucru.

Soluții și sfaturi practice pentru izolarea termică a mansardei

Pentru a realiza o termoizolație corespunzătoare și durabilă a mansardei, iată 3 recomandări de care să ții cont. De asemenea, dacă optezi pentru un proiect în regie proprie, respectă cu atenție toate etapele de lucru sau apelează la servicii profesionale de montaj.

Alege vata minerală în funcție de specificațiile tehnice

Indiferent de tipul de vată minerală pe care îl alegi, citește fișa tehnică și compară diverse produse. Îți explicăm, pe scurt, care sunt cele mai importante specificații pe care să le iei în considerare:

Coeficientul de conductivitate termică λ – Pentru a beneficia de un grad cât mai bun de izolare termică, valoarea coeficientului trebuie să fie cât mai mică. Se măsoară în W/mK și te ajută să compari materiale diferite, dar care au aceeași grosime;

Rezistența termică R – Valoarea acestui parametru trebuie să fie cât mai mare. Îți permite să compari același tip de material, dar cu grosimi diferite;

Densitatea și coeficientul de rezistență la fluxul de aer AFr – Acești parametri sunt importanți pentru gradul de izolare fonică. Urmărește ca valorile să fie cât mai mari.

Adaugă un strat dublu de vată minerală

Pentru a obține o izolație termică eficientă, stratul de vată minerală trebuie să aibă cel puțin 15-20 de centimetri. Astfel, un rând de vată se montează între căpriori, peste care se mai adaugă un strat. Totodată, termoizolația se poate pune într-o structură metalică sau de lemn și, suplimentar, se poate fixa cu niște cleme speciale. 

Protejează termoizolația cu o barieră de vapori

Bariera de vapori împiedică umezeala să ajungă la structura din lemn a acoperișului și să o degradeze. Totodată, asigură-te că membrana anticondens montată sub învelitoarea acoperișului este de calitate. Ca măsură de protecție, poți monta o altă membrană în interiorul mansardei. În caz contrar, vata se va umezi și își va pierde din proprietățile de izolare termică. 

Alege materiale cu un raport calitate-preț foarte bun și cu proprietăți superioare de termoizolare, astfel încât să te bucuri de un confort termic ridicat în interiorul locuinței și de facturi mai mici pentru încălzirea și răcirea casei.

Articolul Izolarea termică a mansardei: 3 soluții și sfaturi practice a aparut prima data pe casamea.ro.

Articolul Izolarea termică a mansardei: 3 soluții și sfaturi practice a aparut prima data pe România Liberă.

SUS
Exit mobile version