Booking.com
Catavencii

Macron ia jucăriile Parlamentului și-l trimite acasă

macron-ia-jucariile-parlamentului-si-l-trimite-acasa

Coreea de Nord luptă pentru pace: regimul de la Phenian a trimis peste graniță vreo 300 de baloane cu gunoi. Kim Jong-un nu se află în nici unul dintre ele.

Un român a fost rănit de explozia unei țevi de gaz pe care o repara în Ibiza. Nu, sigur nu aia e cauza. Nu, nu e frumos să vă întrebați. Pe bune, fiți și voi serioși! Și totuși… oare a verificat scurgerile de gaz cu bricheta?

Au fost alese zece finaliste la concursul Miss AI… Niște luzări fără viață au creat, punctat și clasificat niște cumetre făcute exclusiv pe computer. Inițial voiam să zic că e cea mai non-știre dintre non-știrile scrise vreodată, dar… toate missele alea născute de calculator arată a femei. Umanitatea începe să triumfe din nou.

Cea mai înaltă cascadă din China ar fi alimentată de fapt de-o banală țeavă, arată imaginile surprinse de un curios. Da, dar poate că țeava e made în China și atunci nu mai e nici o problemă.

Președintele Macron a dizolvat Parlamentul francez după bătaia umilitoare încasată de partidul său la alegerile europarlamentare. Probabil că, în culise, discuțiile au decurs cam așa: „Deșteptule, ai mărit vîrsta de pensionare, cine bunica voiai să te mai voteze?“, „Bă, tu să nu te iei de nevastă-mea!“.

Capsula Starliner Boeing a andocat la Stația Spațială Internațională în ciuda defecțiunii propulsoarelor și a scurgerilor de heliu. Nici dezastrele de la Boeing nu mai sînt ce-au fost odată.

Articolul Macron ia jucăriile Parlamentului și-l trimite acasă apare prima dată în Caţavencii.

SUS