Cu satisfacție, doresc să împărtășesc faptul că echipa noastră de la PGC Partners a fost alături de cunoscutul jurnalist Cornel Nistorescu și ziarul Cotidianul (ziar fondat de către celebrul Ion Rațiu) într-un litigiu care a reprezentat un demers esențial pentru apărarea exercitării dreptului la liberă exprimare a presei, un drept fundamental consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Această lungă bătălie juridică desfășurată pe parcursul a trei ani, între 2020 și 2023, a implicat eforturi susținute și o abordare meticuloasă din partea echipei noastre de avocați. Am urmărit fiecare detaliu al procesului și am avut satisfacția de a obține rezultate pozitive în fiecare fază a acestuia (fond, apel și recurs).
Cu o abordare echilibrată și determinată, am reușit să respingem cu succes acțiunea promovată de Uniunea Scriitorilor din România împotriva clienților noștri. Această victorie reprezintă un semn al dedicării noastre față de apărarea drepturilor fundamentale și a libertății presei, un pilon al societății democratice.
Mulțumim domnului Cornel Nistorescu și ziarului Cotidianul pentru încrederea acordată și pentru colaborarea bună avută pe durata acestui demers judiciar. De asemenea, multumiri partenerilor nostri, Adina Nițulescu si Matei Chirilov, pentru munca susținută depusă în cadrul dosarului!
ÎN LIMBA ENGLEZĂ
With satisfaction, I wish to share that our team at PGC Partners assisted the renowned journalist, Mr. Cornel Nistorescu, and Cotidianul newspaper (founded by the celebrated Ion Rațiu) in a legal dispute that represented a crucial endeavor to defend the exercise of the freedom of press, a fundamental right provided by the European Convention on Human Rights (ECHR).
This protracted legal battle, spanning over a period of 3 years, from 2020 to 2023, involved sustained efforts and a meticulous approach from our team of lawyers. We closely monitored every detail of the proceedings and had the satisfaction of achieving positive outcomes in each phase (trial, appeal, and final appeal).
With a balanced and determined approach, we successfully dismissed the action filed by the Union of Romanian Writers against our clients. This victory stands as a testament to our dedication to defending fundamental rights and freedom of the press, a cornerstone of a democratic society.
We extend our thanks to Mr. Cornel Nistorescu and Cotidianul newspaper for their trust and excellent collaboration throughout this legal process. Also, we express our gratitude to our partners, Adina Nițulescu and Matei Chirilov, for their sustained efforts within the case!
Avocat George Căta
Articolul Mesajul PGC Partners a aparut prima data pe Cotidianul RO.
