Booking.com
Libertatea

Ministerul Transporturilor va cumpăra 20 de trenuri electrice prin PNRR

ministerul-transporturilor-va-cumpara-20-de-trenuri-electrice-prin-pnrr

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat miercuri, la Palatul Victoria, că achiziţia celor 20 de trenuri electrice se ridică la 184.000.000 de euro cu TVA, bani asiguraţi prin PNRR şi bugetul de stat, informează Agerpres.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, nota de fundamentare privind achiziţia de către Ministerul Transporturilor a 20 de trenuri electrice pentru călători.

„Suma necesară în acest sens pentru achiziţionarea acestor trenuri de către Ministerul Transporturilor este de 184.000.000 de euro cu TVA, bani asiguraţi prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor”, a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în ultimii 15 ani, în România nu s-au făcut achiziţii de material rulant nou destinat transportului feroviar de călători.

„Flota de 20 rame electrice se introduce pe întreaga reţea electrificată şi în proiect a fi electrificată şi sunt vizate legături directe între marile oraşe ale României. Introducerea ramelor electrice de lung parcurs RE-IR2 vizează creşterea eficienţei modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării şi creşterea confortului pe mai multe rute de pe reţeaua electrificată sau în curs de electrificare”, transmite Guvernul.

SUS