Implorat de fidelii săi supuşi, Vladimir Putin , părinte al patriei ruse şi protector al imperiului, acceptă să candideze din nou pentru funcţia supremă în stat : potemkiniada de la Moscova evocă vremurile în care un alt părinte al popoarelor, Stalin, era divinizat ca întruchipare a geniului sovietic. În cazul ambilor, longevitatea dictaturii este un elixir de viaţă lungă. O existenţă în afara puterii nu este de imaginat.
Departe de Moscova, în Venezuela bolivariană, urmaşul lui Hugo Chavez, preşedintele Maduro convoacă un referendum de operetă spre a-şi oferi justificarea politică în vederea viitoarei anexări a unui părţi din Guyana vecină. Este o scenă care îşi are simbolismul ei. Refuzând soluţionarea cauzei de către tribunalele internaţionale, dictatorul de la Caracas nu face decât să aplice precedentul stabilit de Rusia în Ucraina. Armele, iar nu dreptul, sunt semnul sub care stă aceasta nouă ordine internaţională ivită o dată cu anexarea peninsulei Crimeea în 2014.
Agresivitate şi tiranie
Căci în această nouă lume în care trăim alianţa dintre agresivitatea internaţională şi tirania internă este temelia pe care se ridică un nou tip de stat. Departe de a-şi fi epuizat energia o dată cu anul 1989, autocraţiile, mai mult sau mai puţin inspirate de marxism-leninism, devin alternativa la democraţia constituţională. Represiunea şi consolidarea puterii dau naştere, mai devreme sau mai târziu, elanului de agresiune. Ordinea de după căderea cortinei de fier este contestată de aceste state revizioniste.
Iar razboiul din Ucraina, atacul Hamas şi retorica Venezuelei sunt tot atâtea indicii ale vitalităţii acestui nou model pe care de a deveni “viral”. Pacea este, din ce în ce mai mult, un element al unui trecut anacronic. Războiul este privit ca forma legitimă de atingere a scopurilor dictaturii.
Cândva unanim acceptată, regula integrităţii teritoriale a statelor este pusă sub semnul întrebării. Rusia a deschis un drum pe care alte naţiuni tiranice vor putea merge. Referendumurile trucate sunt utilizate spre a da un alibi politic violenţei şi raptului piratesc. Precedentul Putin este unul fondator.
Absenţa descurajării promovate de Occident explică rapiditatea cu care acest precedent este pus în valoare. Ezitările în cazul Ucrainei, absenţa unei politici clare de îndiguire a Rusiei, tentaţia unei păci prin mutilare teritorială , toate acestea cresc, dramatic, şansele ca revizionismul să fie din ce în ce mai activ militar. Capacitatea Rusiei de a duce un război, afectată fiind de sancţiuni ,încurajează pe cei care, în viitor, ar fi pregătiţi să recurgă la aceleaşi instrumente de crimă şi de jaf în relaţiile internaţionale. Pe măsură ce războiul din Ucraina se adânceşte, iar Ucraina este incapabilă să înfrângă militar Federaţia Rusă, turbulenţele din comunitatea internaţională devin un fapt cotidian.
Războiul din Ucraina este, aşadar, un câmp de bătălie pe care se va decide viitorul relaţiilor dintre naţiuni. Acceptarea, sub orice formă, a anexărilor teritoriale ruse ar însemna abandonarea principiilor pe care se întemeiază ordinea actuală: agresorul ar fi recompensat, iar agresorii potenţiali ar privi această cedare colectivă ca pe un îndemn direct la acţiune. Nu doar R.P. Chineză, ci şi toate celelalte state revizioniste ar exploata această ocazie de a lichida frontiere şi state. Supravieţuirea unor naţiuni ar fi în pericol mortal.
Nu doar pacea, dar şi un armistiţiu ar reprezenta o teribilă eroare strategică. Analogia cu situaţia de după războiul din Coreea este una eronată. În cazul de la 1953, armistiţiul consacra separarea dintre două state ce , de facto, existau deja. O strategie similară aplicată în Ucraina ar echivala cu un alt München: o capitulare în faţa totalitarismului, un act de laşitate comis cu premeditarea iresponsabilă.
Stabilitatea tiraniei din Rusia este un fapt pe care nu îl mai putem ignora. Războiul de agresiune dus de Rusia va continua până în clipa în care obiectivele tiraniei de la Moscova vor fi atinse : amputarea Ucrainei şi naşterea unei noi ordini internaţionale fondate pe agresiune şi rapt. Pacea cu Rusia, indiferent de natura juridică a înţelegerii, ar fi doar punctul de plecare al unui viitor dominat de război şi de barbarie. Rezistenţa faţă de Rusia este alternativa la capitulare. Cei care predică pacea pregătesc războaiele de mai târziu. Ca şi la 1938, miopia este criminală prin consecinţele sale.
