Booking.com
Pro Sport

S-a scandat demisia după: UTA – Universitatea Craiova 1-2

s-a-scandat-demisia-dupa:-uta-–-universitatea-craiova-1-2

Puncte mari puse în joc în ultima etapă a turului Superligii pentru două dintre formațiile ce au evoluat sub așteptări în stagiunea de vară-toamnă. UTA chiar coborâse pe loc de baraj pentru evitarea retrogradării, în timp ce U. Craiova nu stătea prea comod pe locul de play-off (5). A rezultat un meci deschis, cu multe ocazii de poartă, în special din partea oaspeților, care s-au impus meritat, cu 2-1, ca și în urmă cu doi ani pe această arenă.

Craiovenii au intrat pa gazonul din Arad cu tricouri cu numărul 8 al legendarului Ilie Balaci. Pe 21 octombrie s-au făcut 4 ani de când „Minunea Blondă” s-a înălțat la Cer, iar băieții lui Rădoi doreau să-i cinsteacă memoria cu un succes la Arad. Dincolo, „roș-albii” nu mai aveau voie să-și dezamăgească fanii, care au umplut din nou arena „Francisc Neuman” până la refuz.

UTA – Universitatea Craiova 1-2. Arădenii au jucat doar un sfert de oră când au și marcat

Exact pe fondul încurajărilor din tribune, UTA a început foarte bine, cu acțiuni în viteză și un gol meritat în poarta lui Arlauskis. „Capul” lui Cascini la colțul scurt și reluare din apropiere a lui Pop respinsă în corner au prefațat prima reușită a lui Aly Abeid în fotbalul românesc. În minutul 13, același Pop a cemtrat de la colțul terenului, mingea a rămas în 12 metri, de unde internaționalul din Mauritania a trimis în dreapta portarului: bară-gol. Doar că „roș-albii” au stins subit lumina, iar Craiova a trecut la „catedră” cu un joc bun de pase, dar și ocazii importante. La 5 mimute de la gol, presat, Dobrescu a trimis balonul în transversala lui Iacob, faza a continuat, iar apoi goalkeeperul gazdelor a boxat din fața lui Nistor. Crețu și Bancu au apărut și ei periculos la finalizare, dar Iacob a fost la post, ca și la șutul lui Baiaram din 12 metri. Era minutul, iar arădenii trăgeau cu dinții de un 1-0 la pauză. Doar că a venit faza fixă din ultimul minut al reprizei, când Nistor a centrat din stânga, iar Ștefan Baiaram a trimis nestinghjerit cu capul în plasă.

Baiaram, eroul oltenilor

Așasdar repriza secundă s-a reluat cu scor de egalitate, dar și cu o veste extrem de proastă pentru gazde. În minutul 50, Anton a făcut faul de „galben” la Vătăjelu și, cum era al doilea, și-a lăsat echipa în zece. De doar 7 minute în superioritate au avut nevoie oltenii pentru a trece în avantaj. Nistor a desfăcut toată apărarea UTA-ei cu o pasă ce a ajuns la Baiaram în 10 metri, iar craioveanul a trimis pe lângă Iacob, ieșit la intercepție. Înainte de a fi trecuți pe bancă, Baiaram și Rivaldinho au mai trimis două șuturi bune, pe când UTA a mai pus probleme doar la o fază la care și-a urcat și fundașii în careu. Otele a centrat din stânga, Benga și Erico au deviat balonul până la Postolachi, care, din 8 metri, a reluat peste poartă. Fără să facă un joc grozav, Universitatea a controlat fără probleme ostilitățile, dar a mai avut și o ocazie clară prin Markovic, care a reluat incredibil pe lângă, din 6 metri, centrarea lui Bancu. Chiar și cu Jobello sau Keseru pe teren, arădenii nu și-au mai creat vreo ocazie de egalare și o mare parte dintre spectatorii arădeni au scandat:”Demisia! Demisia!” la adresa antrenorului Ilie Poenaru și a staffului său tehnic.

Formații:

UTA: Fl. Iacob – Dobrescu (85 Keseru), Erico, Benga, Abeid – R. Pop (56 Negoescu), Anton, Cascini (77 Fl. Matei) – Stahl (56 Batha), Postolachi, Otele (77 Jobello). Rezerve neutilizate: Balauru – Hoxhallari, C. Maxim, Cibi. Antrenor: Ilie Poenaru

Craiova: Arlauskis – Screciu, R.Silva, Mitrea – Vătăjelu, Căpățână (66 Mateiu), A. Crețu (84 Roguljic), Nistor, Bancu – Baiaram (66 Cîmpanu), Rivaldinho (71 . Rezerve neutilizate : Lazar – Găman, Hanca, V ână, Florescu. Antrenor: Mirel Rădoi

Arbitri: Andrei Chivulete – Andrei Constantinescu (ambii din București), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș)

Camera VAR: Szabolcs Kovacs (Carei) și Romică Bîrdeș (Pitești)

Observator FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare)

Observator LPF: Octavian Goga (Brașov).

UTA – Universitatea Craiova 1-2

Min. 90+3: Final de meci!

Min. 57: Gool Universitatea Craiova! Nistor pasează excelent pentru Baiaram, care reușește dubla.

Min. 50: Paul Anton vede al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu!

Min. 46: A început a doua repriză!

Min. 45+1: Pauză!

Min. 35: Gool Universitatea Craiova! Dan Nistor centrează perfect în careu pentru Ștefan Baiaram, iar decarul oltenilor egalează. 

Min. 25: Ocazie Universitatea Craiova! Alexandru Crețu primește o centrare excelentă, însă șutul său se duce pe lângă poarta arădenilor.

Min. 15: Ocazie Universitatea Craiova! Dobroescu este aproape de un autogol de generic. Fundașul trimite cu capul mingea direct în bara transversală.

Min. 12: Gool UTA! După un corner executat perfect, mingea lovește bara și ajunge la Abeid, care trimite balonul direct în plasa porții lui Arlauskis. 

Min. 1: Ocazie UTA! Cascini șutează în blocaj, mingea revine la un jucător al arădenilor, însă șutul este prins de Arlauskis.

Min. 1: A început meciul!


UTA și Universitatea Craiova se întâlnesc în al doilea meci al zilei de duminică din Superliga.

Echipa lui Mirel Rădoi vine după victoria la limită obținută în fața nou-promovatei Petrolul Ploiești, 2-1, și speră că va reuși să obțină un nou succes, care ar propulsa-o peste Hermannstadt.

UTA vine după meciurile cu FCSB, formație în fața căreia a pierdut în Superliga, 1-2, și a remizat în Cupa României, 2-2.

Echipe de start:

UTA: Fl. Iacob – Dobrescu, Erico, Benga, Abeid – R. Pop, Cascini, P. Anton – Otele, Postolachi, Stahl
Rezerve: Balauru, Hoxhallari, Batha, C. Maxim, Fl. Matei, Negoescu, Cibi, Jobello, Keșeru
Antrenor: Ilie Poenaru

CSU CRAIOVA: Arlauskis – Papp, Mitrea, Screciu – Vătăjelu, Al. Crețu, Nistor, Căpățână, Bancu – Rivaldinho, Baiaram
Rezerve: Lazar, Găman, Hanca, Mateiu, Vînă, Câmpanu, Roguljic, Florescu, Markovic
ANTRENOR: Mirel Rădoi

Stadion: Francisc Neuman (Arad)
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Constantinescu Andrei (Bucureşti), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe) / Arbitru VAR: Kovacs Szabolcs (Carei), Arbitru AVAR: Bîrdeş Romică (Piteşti)

Articolul S-a scandat demisia după: UTA – Universitatea Craiova 1-2 a aparut prima data pe Prosport.

SUS